Scopul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunitățile din județ prin: servicii sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu, furnizate în spirit creştin.
CENTRE SOCIALE
Oferim, din anul 2012, sprijin și suport specializat familiilor aflate în dificultate, copiilor sărmani, bătrânilor bolnavi şi singuri, persoanelor aflate în suferinţă şi oamenilor fără adăpost din Județul Bistrița-Năsăud. În acest moment, pe raza județului Bistriţa-Năsăud desfăşurăm următoarele proiecte sociale și medico-social- filantropice:
ȘTIRI ȘI ANUNȚURI
Ziua porților deschise la Centrul pentru vârstnici din Maieru și inaugurarea a patru noi servicii socio-medicale | Pr. Marius Pintican a primit Crucea Transilvană
În ziua de pomenire a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, 9 septembrie 2023, și în contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...
Mitropolitul Andrei i-a vizitat pe beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrița
În ziua de pomenire a Sfântului și Dreptului Simeon, 3 februarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu beneficiarii Centrului de zi pentru persoane...
Episcopul-vicar Benedict i-a binecuvântat pe vârstnicii din Centrul rezidențial de la Cușma şi a vizitat Cantina socială din Bistriţa
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat marți, 1 februarie 2022, pe cei 40 de seniori din Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma,...
SUSȚINE ACTIVITATEA NOASTRĂ
Prin modalitățile de donații prezentate mai jos, ai posibilitatea să susții grupurile vulnerabile, oferindu-le produse sau servicii care să le îmbunătățească nivelul de trai. Fiecare ajutor contribuie la conturarea unei vieți mai bune a persoanelor dezavantajate, reprezentând în același timp susținerea de care acestea au nevoie pentru a face față dificultăților cu care se confruntă zi de zi.
20% din impozitul pe profit
Dacă reprezinți o companie, poți să redirecționezi cei 20% din impozitul pe profit către Asociaţia ”Filantropia Ortodoxă” fără să te coste nimic.
Orice firmă din România poate direcționa 20% din impozitul pe venitul/profitul anului în curs către un ONG
Sponsorizarea se face direct către Asociatie și nu către ANAF. Sponsorizarea este o cheltuială deductibilă din impozitul pe profit/venit datorat statului, deci costul pentru companie este ZERO.
Aveți posibilitatea să decideți ce se întâmplă cu banii din impozitele d-voastră. Și puteți decide să ne fiți alături.
Procedura de redirecționare este simplă:
Se va întocmi un CONTRACT DE SPONSORIZARE, în două exemplare semnate și ștampilate de către ambele părți. Contractul reprezintă baza redirecționării cotei de 20% din impozitul pe profit/venit.
Vă punem, de asemenea, la dispoziție și dovada acreditării serviciilor noastre.
3,5% din impozitul pe venit
Direcționează 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii și fii sprijin pentru persoanele dezavantajate susținute și sprijinite de Asociația „Filantropia Ortodoxă”.
Poți redirecționa gratuit 2% sau 3,5% din impozitul pe venit către familiile aflate în dificultate, copii sărmani, bătrânilor bolnavi şi singuri, persoanelor aflate în suferinţă şi oamenilor fără adăpost din județul Bistrița-Năsăud.
Cum direcționezi 2%?
Descarcă formularul de aici, completează-l și depune-l la Adminstrația Financiară de care aparții sau ia legătura cu noi și te vom ajuta. Contacteaza-ne.
Spune familiei, prietenilor și colegilor tăi despre noi și modul în care se pot implica în mod gratuit pentru îmbunătățirea situației persoanelor defavorizate din Județul Bistrița-Năsăud.
Astfel, fără să cheltuiești nimic, te poți implica direct în comunitatea din care faci parte, susținând proiectele Asociației.
Puteți sprijini activitatea noastră prin donații de alimente neperisabile, legume și fructe, sau financiar prin donații în conturile asociației:
ASOCIAŢIA „FILANTROPIA ORTODOXĂ” FILIALA BISTRIŢA-NĂSĂUD
CIF: 31017916
CONT LEI: RO09RNCB0038130592410001 – BANCA BCR – Bistriţa
CONT EURO: RO25RNCB 0038130592410004 – BANCA BCR Bistrița
SWIFT: RNCBROBU
MĂRTURISIRE ȘI SLUJIRE
Propovăduirea Cuvântului (FA 6, 4), slujirea liturgică, sacramentală, trebuie să fie însoţite mereu de slujirea diaconală (filantropia), ca expresie concretă a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.
Credinţa şi Slujirea trebuie văzute şi exercitate ca un întreg, nu separate, ci vizând omul în integralitatea lui. În acest sens, filantropia face parte din misiunea de slujire a Bisericii. Ea nu se poate reduce la o simplă problemă de etică; este un drum prin care ne întâlnim cu Hristos, căci El Se identifică în mod tainic cu fiecare om şi mai ales cu cei aflaţi în nevoi şi suferinţe: „întrucât aţi făcut aceasta unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei (umili, neînsemnaţi, neluaţi în seamă, suferinzii), „Mie mi-aţi făcut”(Mt. 25, 40).
Criteriul minimal al Judecăţii Universale îl va constitui dovada faptica iubirii aproapelui. Cine nu a dovedit într-o viaţă întreagă niciun act de milostivire faţă de cei necăjiţi, săraci, bolnavi, întemniţaţi, îndureraţi, trecând suveran pe lână suspinul din lume, nu poate pretinde mila dumnezeiască şi cetăţenia cerească.
Pr. Dr. Marius Pintican

FII VOLUNTAR LA FILANTROPIA BISTRIȚA!
Asociația „Filantropia Ortodoxă” susține voluntariatul și implicarea comunității în rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele defavorizate.
Dacă dorești să ne acorzi o parte din timpul tău, poți deveni voluntar. Suntem bucuroși să discutăm cu tine modul în care vrei să te implici.
- Te poți implica în pregătirea/gătirea mâncării la Cantina Socială „Sfânta Filofteia”
- Poți devenii voluntar la unul dintre centrele de îngrijire oferind posibilitatea oamenilor de vârsta a treia, care în mare parte sunt singuri, să se bucure de întâlnirea unor persoane noi, de discuțiile interesante și de petrecerea timpului liber într-un mod activ și plăcut.