Mitropolitul Andrei i-a vizitat pe beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrița

În ziua de pomenire a Sfântului și Dreptului Simeon, 3 februarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu beneficiarii Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrita, binecuvântându-i și adresându-le sfaturi și îndemnuri duhovnicești. Vizita pastorală a avut loc cu prilejul hramului și a reluării activităților centrului, precum și în contextul proclamării anului 2023, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.

Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 16:00, la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrita-Năsăud, din Piața Unirii, nr. 9 (Clădirea Protopopiatului Ortodox Bistrița), unde Centrul de zi pentru vârstnici își desfășoară activitatea.

În deschiderea întâlnirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat un Te Deum și a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a îndemnat să îi cinstim pe cei bătrâni, pornind de la versetele scripturistice: „Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia” (I Timotei 5, 1-2). De asemenea, ierarhul a vorbit despre credința și pilda de viețuire a Sfântului și Dreptului Simeon – model și ocrotitor al persoanelor vârstnice.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în nevoie și i-a felicitat pe toți cei care pun în practică faptele milei creștine și s-au implicat și se vor implica în activitățile Asociației.

 

Apoi, preotul Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, i-a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, apoi a prezentat activitatea organizației și a subliniat faptul că grija față de persoanele vârstnice este o prioritate în cadrul Asociației.

Pe lângă Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Bistrita, în cadrul Asociației, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, pastorația persoanelor vârstnice este concretizată și prin cele trei centre rezidențiale pentru persoane vârstnice: Centrul „Sfinții Ioachim si Ana” din localitatea Cușma, Centrul „Sfântul Filaret cel Milostiv” din Târlișua și Centrul „Sfinții Zaharia si Elisabeta” din Maieru.

Alături de cei aproximativ 40 de beneficiari ai Centrului de zi pentru persoane vârstnice, la eveniment au fost prezenți angajații Asociației, colaboratori, voluntari, clerici, precum și oficialitățile locale și județene.

La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit beneficiarilor daruri și cărți de rugăciune.

 

Scurt istoric

Centrul de zi pentru vârstnici „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrița a fost inaugurat în data de 25 februarie 2014, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei și vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul). Este unul din cele zece proiecte sociale și medico-social-filantropice desfășurate de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, o organizaţie non-guvernamentală, aflată în subordinea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înființată în anul 2012, ca o necesitate vitală de dezvoltare a asistenţei sociale în județul Bistrița-Năsăud.

Centrul de zi pentru vârstnici are un număr de aproximativ 40 de beneficiari și funcționează într-o clădire a Protopopiatului Bistrița, în Piaţa Unirii, nr. 9, unde își are sediul central Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud.

Acesta oferă posibilitatea vârstnicilor să-si petreacă timpul liber într-un mod activ și interesant, să socializeze, să îşi valorifice experienţa de viaţă și să se implice în viaţa comunităţii şi în proiectele asociaţiei. Aici au loc diverse activităţi distractive, creative şi spirituale, precum și îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi prevenirea instituţionalizării acestora.

Un alt proiect social din cele zece este Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” din Bistrița, inaugurată tot în data de 25 februarie 2014, împreună cu Centrul de zi pentru vârstnici, funcționând în aceeași locație. Zilnic, de luni până vineri, cantina oferă hrană caldă pentru 100 de persoane nevoiașe din municipiu, printre care se află și o parte din beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 56 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, în scop filantropic a fost cheltuită suma totală de 24.782.563 lei, de care au beneficiat 17.523 de persoane.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Puteți sprijini activitatea noastră prin donații de alimente neperisabile, legume și fructe, sau financiar prin donații în conturile asociației:

 

ASOCIAŢIA „FILANTROPIA ORTODOXĂ” FILIALA BISTRIŢA-NĂSĂUD

CIF: 31017916

CONT LEI: RO09RNCB0038130592410001 – BANCA BCR – Bistriţa

CONT EURO: RO25RNCB 0038130592410004 – BANCA BCR Bistrița

SWIFT: RNCBROBU

FII VOLUNTAR LA FILANTROPIA BISTRIȚA!

Asociația „Filantropia Ortodoxă” susține voluntariatul și implicarea comunității în rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele defavorizate.

Dacă dorești să ne acorzi o parte din timpul tău, poți deveni voluntar. Suntem bucuroși să discutăm cu tine modul în care vrei să te implici.

  • Te poți implica în pregătirea/gătirea mâncării la Cantina Socială „Sfânta Filofteia”
  • Poți devenii voluntar la unul dintre centrele de îngrijire oferind posibilitatea oamenilor de vârsta a treia, care în mare parte sunt singuri, să se bucure de întâlnirea unor persoane noi, de discuțiile interesante și de petrecerea timpului liber într-un mod activ și plăcut.